A sti sau a nu fi … memorie si gandire … Vise

In fiecare noapte am un vis.
In oricare 7 nopti am 7 vise diferite.

In fiecare zi am un vis.
In oricare 5 zile am acelasi vis.

Pot uita o fata în 5 zile.
Pot uita orice fata în 7 zile.

Pe ea nu am uitat-o.
Dar stiu ca acest detaliu nu are nici o legatura cu memoria.

Stiu ca memoria poate ucide vise. Aparent, remarca asta nu se va justifica pana la sfarsitul scrierii.
Pentru ca s-a justificat deja.

Sunt constient de 5 defecte care imi apartin.

1. Nu visez tot timpul.
2. Atunci cand nu visez, nu imi urmez visele.
3. Atunci cand nu imi urmez visele, nu exist decat in visele altora.
4. Atunci cand nu exist decat in visele altora, posed un grad imens de auto-abandonare.
5. Atunci cand nu exist decat in visele altora … poate fi un defect in acelasi timp si un avantaj ?

EU nu exist … am marele avantaj ca EU nu exist.

Nu stiu daca exista o legatura intrinseca si puternica intre memorie si gândire.
Nu stiu nici macar daca o legatura intre 2 entitati poate fi intrinseca, deoarece o legatura intrinseca exista prin ea insasi, independent de relatiile sale cu alte entitati, pe când o simpla legatura (neintrinseca) este conditionata de entitatile pe care le uneste.
Nu stiu daca ceva intrinsec nu este cumva si puternic, tocmai pentru ca e intrinsec.

Stiu ca din gandire se naste atasamentul (fata de o persoana, lucru sau stare de fapt).
Stiu ca din atasament se naste dorinta.
Stiu ca daca dorinta nu se implineste, apare sentimentul de frustrare. De aici deriva mania, ura, gelozia.
Mania naste iluzia; crearea acelei lumi virtuale generata de gandurile tale pe baza unor premise nu neaparat false, cat malefice.
Iluzia determina pierderea memoriei de pe urma careia sufera intelectul.
Intelectul, fiind alterat, gandurile practic nu exista, se lupta intre ele fara nici o finalitate.
Daca nu exista gandire, nu exista vointa.
Daca nu exista vointa, nu exista efort personal.
Daca nu exista efort personal, nu exista caracter.
In acest moment, omul tocmai s-a autoruinat. El inceteaza sa mai existe, fara voia lui.

Si totusi, mai exista o sansa.
Singura care te poate ajuta in aceasta situatie este constiinta.
O contiinta curata da curaj inimii si putere gandului. Cand gandul are putere, se poate magnetiza.
…
Paradoxul existentei constiintei.
In momentele fericite, in care EU nu exist, nu constiinta imi filtreaza gandirea. Nu altceva, ci Altcineva.
…
Aici e diferenta majora dintre non-existenta plenara si cea fortuita.
…
De fapt, memoria este ca un magnet pentru gandire, ii creaza un flux si un tunel mental si o tine aproape de mintea individului.
S-ar putea spune ca uneori memoria noastra apartine pietrelor si copacilor pe langa care trecem ? Nu voi incerca sa ofer un raspuns la aceasta intrebare. Stiu doar ca memoria lor imi magnetizeaza gandirea.
La fel este si gandirea pentru memorie, un magnet. Cu cat gandim mai inalt si mai clar, cu atat vom deveni mai buni prieteni ai vantului care inclina, dar si rupe copacii si ai apei care mangaie, dar si strapunge pietrele.

Iar eu tocmai am demonstrat ca exista o legatura puternica intre memorie si gandire. Chiar intrinseca.

Slaba consolare.
Am inchis un subiect, am deschis inca vreo 5.

Sunt totusi multumit. EU exist.

Basescu-za, ba creaza s-Tariceanu-leaza logica, ba ale-Geoana-lista politica

Vara trecută, am învăţat că puterea se măsoară în loviturile primite, nu în loviturile date.

Bă-sexu’ nu mai e la putere, dar va fi mereu în minţile patologice ale celor care vor avea nevoie de un căpitan de vas să le dezvăluie strâmtorile şi să le învăluie frustrările.

Când eram mic, visam să fiu cu o prinţesă … mai exact cu fiica cea mică a regelui (rege fiind orice conducător de supuşi – generic). Mi-am îngropat şi ultima fantasmă, să fiu cu fiica cea mică a preşedintelui. Şi deja plănuisem nunta … care trebuia să se desfăşoare … de ziua noastră, de ziua Europei. În orice caz, pentru cel puţin 30 de zile Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte. Deci, adio, prinţesa mea …

“Realitatea tragică a vieţii noastre de stat e nespusa mizerie a populaţiilor de jos, … e uşurinţa şi lipsa de caracter în viaţa publică, e putreziciunea bizantină a puilor de fanarioţi care, sub masca interesului general, fură de sting …”
De ce invoc istoria ? E ultimul bastion din care mai pot scoate schelete pontice sau danubiene sau carpatice … E ultima scuză, disperată pentru ceea ce suntem. Şi totuşi, nu am fost dintotdeauna aşa.

Când am început să fim îmbibaţi de fabulospirit şi să nu mai avem spirit ? Spiritul ştie, fabulospiritul simte. Eu vreau să ştiu.

Aş fi vrut să fim vikingi, vreau să redevenim daci (ideea mea de daci diferă de cea din cărţile de istorie).

Eu votez cu Eminescu … să vină şi Vlad Ţepeş … să voteze şi el.

Îmi caut EU-ul

ÎMI CAUT EU-UL

Visez … sunt treaz şi visez. E superbă senzaţia. Doar aşa pot trăi de două ori mai mult decât ceilalţi.

Cum te simţi la patruzecişişase de ani ? Între vârste, neîncadrându-mă în ele.
Difuz, conform, confuz, diform.

Sunt treaz … visez şi sunt treaz. Senzaţia e lăudabilă, dar nu mai e superbă. Pentru că acum ştiu şi pot să
vă spun ce visez. Dar nu vă voi spune.

EU stau pe spate cu mâinile pe piept. De altfel, morţii sunt îngropaţi în aceastã poziţie şi credeţi-mă fără
să cercetaţi că este cea mai odihnitoare.
EL s-a desprins din mine, de mine … pluteşte deasupra mea, deasupra patului. Văd prin el. De ce ? Pentru cã este EL. Şi mai ales pentru că nu sunt EU. Îmi spune că trebuie să plece din mine, departe de mine. Îmi şopteşte că o să fie bine, că o să-mi revin. Şi minte. Spune doar o parte din adevăr. Şi minte.
Ce am vorbit cu EL ? (subiect pentru un eseu viitor) Totul şi nimic. Sau mai bine spus ceva.
O sã fie bine doar când îi voi simţi inima bătând în acelaşi ritm cu a mea, o să fie bine când ne vom uita la acelaşi lucru şi vom vedea acelaşi lucru, o să fie bine când ne vom atinge buzele. O sã fie bine când va fi lângă mine, în mine şi în afara mea; în jurul meu, împresurându-mă.
EL nu fuge de mine pentru că el nu fuge de nimeni. EL aşteaptă să fie găsit pentru că ştie că vreau să mă
împresoare şi îi place să mă împresoare. EL vrea să îl găsesc, dar nu mă cautã … pentru cã şi EL, ca şi EU visăm şi suntem treji.
Vreau sã îl gãsesc … sunt treaz şi visez.

ÎMI CAUT EL-UL

Hmmm … mint. Spun doar o parte din adevăr şi mint.

De fapt, o caut pe EA.

P.S. Eseu scris cu ocazia ultimei mele amăgiri sentimentale survenită pe la vreo 23 de ani. (patetic?)Dez-amăgirea a urmat 2 săptămâni mai târziu.

Acum, când mă uit peste scriere, îmi dau seama cât de promiţătoare, înălţătoare, liberă, sinceră şi plină de pronfunzime putea fi şi cât de fragmentată, aproape banală şi lipsită de strălucire şi de direcţie este.
Ca şi relaţia în sine.

Dar ideea există.

De ce trăim

Răspuns: PENTRU CĂ ESTE ÎN FIREA LUCRURILOR …

Când cineva îţi dã o hârtie cu pătrăţele sau liniuţe, încearcã să nu respecţi şablonul, scrie haotic; un haos pe care doar tu poţi să-l înţelegi. Tu şi cea de-a treia cheie, mai bine spus prima. (Norul Veşnic Treaz)

Morţi înainte de-a ne naşte, născuţi pentru a muri. Ce final apoteotic pentru un eseu reverberant, dar nepheonixian. Ce final, când acesta este şi ar trebui sã fie începutul ?
Un punct pe cerc care alunecã pe arc. O zgârieturã optisfericã … Şi aş putea să continui cu expresii şi cu alăturări de cuvinte pe care doar eu le-aş înţelege. Sau nici măcar eu, pentru că urmează o noapte … scurtă.

Câtă prolixitate (îmi place cuvântul – sic !), dar nu e stilul meu. Oamenii mari au fost înţeleşi de toţi ceilalţi oameni mici. Şi acum, oamenii mici trăiesc cu impresia că îi cunosc şi vibrează în ritmul ideilor măreţe ale primilor. Aceastã impresie şi multe altele trebuie întreţinute, pentru cã oamenii mici sunt mulţi. Iar pentru oamenii mari, minciuna e mult mai comodă decât lupta. Îşi păstrează energia pentru lucrurile cu adevărat măreţe.

De fapt, starea mea de spirit din aceste clipe nu reflectã deloc cele scrise mai sus.
Explicaţie: cuvintele nu sunt ale mele, mâna da. Şi cel ce scrie se va întoarce şi va aborda în detaliu subiectele de mai sus. Meritã, şi cum sunt încã un simplu om, dar un om, mi le-am întipărit în viitor. Spuneam de starea mea pentru cã vreau sã vã spun ceva şi despre spiritul meu. Cine nu are spirit nu are stare. Spiritul … asemănarea cu cuvântul spirt nu este întâmplãtoare. Spiritul purificã şi dezinfecteazã dacă este folosit pentru trupul şi pentru sufletul potrivit. Altfel, spir(i)tul rãmâne doar spir(i)t.
Scopul spiritului e să potenţeze trupul şi sufletul, articulate hotărât (doar cele potrivite). Altfel, spir(i)tul rămâne doar un lichid albastru care se evaporã fãrã să-şi fi atins menirea. Şi credeţi-mã cã aşa este, doar aşa este. De ce ? Simplu. Toate sunt simple, când vezi finalul, ansamblul. Detaliile sunt complexe, dureroase, neestetice. Articulaţiile scârţâie, dar sunt acoperite de aplauzele controlate. Simplu, aşa este firesc. Sau şi mai simplu, este în firea lucrurilor. Puţin cam pretenţioasã exprimarea, dar sper sã nu mã linşeze neofiţii.

Îmi torn vin în pahar (dudu). Vreau să fac ceea ce nu vreau sã fac. Vreau să nu beau vin. Şi l-am băut.
Doar cu neuronii în derivã pot să abordez următorul subiect … indenumibil, intangibil, inodor, incolor şi irezistibil.

Sã fii îndrãgostit de cine ? Curaj sau nebunie. Laşitate sau raţiune. Probabilitate sau produs cartezian ? Cuvintele sunt ale mele, la fel şi mâna. Nu pot să scriu fără dictare.

EL a adormit, e timpul să îl urmez … oricum s-ar fi terminat foaia. Patetică consolare … Un condiţional optativ perfect care te scuteşte de autocritică. Nu are rost să te atingi pentru cã ştii că nu eşti rănit. Atunci … ce te doare, ce te trage în jos când tu vrei să înaintezi, ce-ţi închide ochii când tu vrei să vezi sângele, cine îţi sfâşie hainele doar pentru a vedea dacã vei muri de frig sau de ruşine. EU.

EU sunt de vină pentru toate şi pentru toţi pentru cã existã un EU în toţi şi în toate. Până când nu vom fi în toţi şi în toate nu vom ştii de ce murim. Iar dacã nu ştim de ce murim e legitim şi fără putinţă de tăgadă să nu ştim de ce trăim.

Întrebare: DE CE TRĂIM ?

-1 martie

Daca tot suntem in zodia conspiratiilor si a speculatiilor, voi specula si eu, dar fara sa des-conspir pe nimeni.

E vorba despre acest sistem in care suntem cu totii inclusi, si care nu e cel politic, e cel al puterii. In mod evident, sistemul politic este un subsistem major al sistemului puterii. Dar nu singurul … Mai sunt unele subsisteme care pot inclina balanta semnificativ. Iar din aceste subsisteme fac parte oameni cu alta vizune asupra vietii. Bancherii, finantistii, oamenii de afaceri, toti cei din sfera economicului; ziaristii, scriitorii si alti liber-cugetatori, unii dintre ei fiind chiar din sfera gandirii pure. Ar mai fi si cei care fac “minuni”, oamenii de duh, dar ei, paradoxal, ar trebui sa fie desprinsi de sistem, singurii, de altfel. Iar noi, ceilalti, putem sa alegem in ce sistem credem. E foarte simplu … in aparenta.

Suntem manevrabili, ca orice masa (de oameni sau obiect de mobilier). Ni se ofera sau ni se vand de prea multe ori senzatii, si, foarte rar, informatii. Si nu mai stim pe cine sa credem. Am vrea sa ajungem intr-unul dintre aceste subsisteme, sa putem sa detinem noi informatia, sa putem sa o modelam noi si sa avem iluzia puterii. Ceea ce pare din nou destul de simplu, aproape indiferent de subsistemul ales.

Suntem dependenti de informatiile acestea ? Nu cred.
Dar cand aflam o informatie utila credem ca fara ea am fi fost mai saraci cu duhul. Deci …

Suntem dependenti de oamenii care ni le ofera ? Nu cred.
Dar cand vedem un ziarist (mea culpa – un om de mare cultura) mereu incruntat care vorbeste foarte coerent, hotarat si argumentat despre un anumit subiect, ne-am dori sa avem ceva din anvergura sa. Deci …

Nu trebuie sa fim dependenti decat de putere. Sa cautam sa fim mereu mai coerenti, mai hotarati, mai argumentati, mai puternici in tot ceeea ce facem. Si primul lucru, sa stim ce avem de facut. Doar asa vom fi profesionisti, doar asa nu ne vom crampona de aceasta putere care ne inconjoara. Pur si simplu o vom detine si nu va trebui sa o exteriorizam. w/o Deci …

Ma voi justifica oleaca si in fata cavalerului de MiDraSk.
Exact asta e scopul acestui blog, frate. Sa fiu ca o oglindă spartă. Sa ma reflect in fiecare ciob cate putin, neputandu-ma vedea niciodata in totalitate. Sa sugerez tot nespunand mai nimic.
Ideile sunt aici, toate, dar nu toate au contur, nu au finalitate. De ce ? Motivul oficial e ca trebuie sa fiu comercial, superficialitatea se cere.
Cei din afara subsistemelor nu ar intelege mai nimic daca as fi plenar (cuvantul acesta are de fiecare data definitia pe care eu i-o dau), iar cei din interior, daca ar vedea plenaritate in scrierile mele, s-ar putea ca la autopsie sa mi se detecteze o cantitate apreciabila de aluminiu in firul de par.

Sunt putini oameni platiti sa gandeasca pentru altii. Si ei stiu asta.
Sunt multi oameni platiti pentru ca altii sa gandeasca pentru ei. Nu stiti continuarea ?

Ziua Indragostitilor – zeulove

Miercuri, la mijlocul saptamanii lucrative va fi Ziua Sfantului Valentin, asociata intr-un mod cat se poate de evident, cu totul si cu totul justificat cu Ziua Indragostitilor.
Pe cale de consecinta, saptamana aceasta trebuie asociata in mod evident, cu totul si cu totul justificat cu Saptamana Indragostitilor.
Consecintele treneaza, dar indeajuns incat sa putem asocia acestei luni, cu doar 28 de zile (nedrept de putine pentru acest sentiment suprem … care este … dragostea, evident), supranumele oarecum evident si cat de cat justificat de Luna Indragostitilor.
Anul 2007, anul lui Eliade, un Eliade erotic si exotic care confera anului centenar nasterii sale un trend pronuntat si niste argumente si mai pronuntate pentru a-l numi, impingandu-l in evidenta si autojustificandu-se drept Anul Indragostitilor.

(Despre Eliade, Cioran si Noica – cei misogini, evident, in alta de-scriere)

Secolul si Mileniul sunt ale Indragostitilor, asta in cazul nefericit in care nu v-ati dat seama. Nu au trecut decat 6 ani si putin peste. 6 ani si epopeea dragostei e aproape plenara.

In afara contextului – E mai bine sa lingi unde ai scuipat sau sa iti inghiti scuipatul inainte de a-l izola in afara trupului tau ? – Raspunsul din afara cutiei care suna: “E mai bine sa nu scuipi” nu e plauzibil. Raspunsul corect e: “sa scuipi, sa lingi si sa si inghiti”. Niste indragostiti din context mi-au vandut pontul asta, cam scump, ce-i drept. Era si o indragostita, dar avea gura plina si nu a spus nimic. Pe cat de dragut, pe atat de diplomat din partea ei.

Imaginati-va “Un veac de dragoste in vremea dragostei”, un titlu care se autoevidentiaza si se autojustifica. Ar fi cea mai de succes carte din toate timpurile excluzand cea de-a 2-a glaciatiune si triasicul, cand avem informatii clare si fara putinta de tagada ca locuitorii acelor vremuri si acestor locuri nu dadeau banii pe prostii. Iar cei care au facut acest gest necugetat nu au supravietuit decat in cateva roci si pot fi datati doar cu carbon (si ala … radio-activ – cer scuze CNA-ului pentru publicitatea mascata).

Pe mine inceputul acestei zodii, a indragostitilor m-a prins cu ochii-n soare. Inca nu-mi revenisem dupa eclipsa. Iar cand mi-am revenit, am vazut o mare de oameni incolonata cu destinatia finala: Zeulove (chiar asa, zeulove – o fi vreun bar de fite). Era un ocean, totusi, desi am incercat sa incolonez oceanul si nu am reusit. Hmmm, trebuie sa fi fost o mare, atunci.
In fine, mirarea mi-a fost profesiune de credinta pentru ceva vreme. Sa vezi atatia oameni incolonati intr-o mare si mergand in aceasi directie spre zeulove ? Si toti cu ochii inchisi. Un ochi treaz ar fi realizat holiudianismul situatiei.
Preiau o idee de la un exeget, dar desfac dualismul comparatiei.
Un singur om cu ochii deschisi, cu ochii de un albastru deschis, ochi umili si demni, tristi si veseli, inlacrimati de icoana si strapungatori de icoana, ochi care iubesc libertatea, ochi care nu inteleg ce este dragostea, buni, dar care te ingheata pana la cer inota impotriva curentului. Curent generat de o mare de oameni cu ochii inchisi, ochi de un negru intunecat, ochi duri si aroganti, tristi si veseli, inlacrimati de bani si strapungatori de icoana, ochi care nu se tem, violenti, inghetati in pamant.

Cine crede ca acesta a fost un eseu despre dragoste greseste din nou. Ce ? Vreti sa spuneti ca nu ati mai facut greseli ? Sunteti oameni, deci … supusi greselii.
Acesta este un eseu despre nimic.
Se adreseaza tutoror celor cu ochii deschisi.

Intrebare la Radio Erevan: Dragostea este nimic ?
Raspuns la Radio Hidro-gen: Inotati impotriva curentului si veti afla.