Nu am urmărit aproape deloc mult trâmbițatul linșaj mediatic al domnului Andrei Pleșu, așa că nu voi emite judecăți de valoare foarte incisive la adresa autorilor acestui linșaj. Totuși, o definiție mai strictă a termenului este de dorit, pentru că nu mi se pare a fi luat parte chiar la o execuție publică, în direct, fără judecată, de care se face vinovată o mulțime turbată și injectată cu animalitate.
Îi cunosc, însă, foarte bine pe domnii realizatori Mihai Gâdea și Mircea Badea, la apreciez realizările și inițiativele civilizate, corecte, civice, legale și le depreciez manipulările, exagerările, minciunile și ilegalitățile. Am adunat mai mult material depreciativ în ultima vreme pe care îl voi prezenta pe larg în curând … numai pe sergiumotreanu.ro. 😀
Cei care l-au susținut și îl susțin pe domnul Pleșu, procedează corect.
Cei care nu l-au susținut și nu îl susțin pe domnul Pleșu, procedează la fel de corect.
Tot corect procedează cei care l-au susținut în trecut și acum nu îl mai susțin.
Iar corectitudinea democratică face ca și cei ce nu l-au susținut în trecut, iar acum îl susțin, să fie niște cetățeni la fel de onorabili.
Personal, nu îl consider vreun far călăuzitor (din Alexandria, Gibraltar sau Constanța), dar mi-a devenit puțin mai simpatic după acest articol, scris chiar de domnia sa: http://adevarul.ro/news/societate/o-data-totdeauna-1_5326a1150d133766a8f848cd/index.html, în care încearcă să explice, să demonteze, să enumere sau să scuze acuzele aduse de un bade și de un gâde, adică de un cioban și un călău.
1. „Scrisorile” către Ceauşescu şi colaborarea mea cu Securitatea.
Nu mi se pare deloc umilitor, compromițător sau incriminator să ceri partidului și conducătorului suprem, chiar cu ”zelul patriotic” și cu ”tarele limbajului de lemn al epocii”, să ți ofere șansa de a-ți desfășura munca în condiții decente, civic și profesional. Știu, unii îl numesc securism sau colaboraționism, dar majoritatea dintre ei habar nu au ce înseamnă termenii de mai sus. Pentru că vedeți voi, înainte de ’89, viața era complexă și avea multe aspecte, vorba lui Gheorghe Dinică în Filantropica.
2. Lăcomia mea ministerială.
Aici monsieur Pleșu nu face decât să confirme o chestie mult mai penibilă decât faptul că a fost lacom. După spusele sale, nu a ”solicitat niciodată un post de demnitar” și nu a ”întreprins niciodată nimic pentru a ajunge într-o poziție de putere”. Dar s-a lăsat de fiecare dată mult prea ușor convins și a plecat de fiecare dată mult prea repede, prin demisie, tot după afirmațiile sale. Păi, mărețe academician, nu vezi nici o fractură logică în chestia asta, ca să nu o numesc ușoară mârlănie și mârșăvie ? Dacă tot ai fost ”mânat de aceeași nevoie de a mă întoarce la ale mele”, nu mai încurca oamenii, acceptând posturi la care nu îți e mintea, că nu te-a obligat nimeni să o faci. Așa că nu ai nici o scuză aici. Și nu vorbim de vreun post de traducător, critic sau editor, ci vorbim de posturi de reprezentare publică de prim rang.
3. Piaţa Universităţii.
Nu cunosc textul respectiv, dar înclin să îi dau dreptate domnului Pleșu. Pe cei de la Antene i-am prins de prea multe ori cu motanul în sac.
4. Plagiatul după Adorno.
Aici domnul Pleșu e impecabil din punct de vedere logic, folosind un silogism elegant și eficace. Opinia mea în ceea ce privește plagiatul este una relaxată, cel puțin la adresa mea. Știu că pare o lipsă de modestie, dar pot demonstra oricând că și domnul Cristian Tudor Popescu, într-o carte de-a sa, numită Filmar, a plagiat o idee scrisă de mine cu aproape un an înainte de apariția lucrării sale. Am pretenția că scriu și abordez aproape orice subiect dintr-un unghi de cele mai mult ori reflex, cu multă originalitate, dar sunt la fel de convins că plagiez și eu alte idei care mi-au precedat existența, iar eu chiar nu am cum să știu de ele. Așa că dacă vreți să mă plagiați, puteți să o faceți. Nu pot decât să sper că sunt capabil de cât mai multe idei ce merită să fie plagiate.
5. Atitudine critică faţă de „şefii” mei.
Domnia sa se declară vinovat, deci nu mai pot să îl acuz de nimic. 🙂
6. Se fac uneori aluzii la privilegiile financiare și de alt tip.
Așa cum obișnuiesc să le spun și prietenilor mei: atunci când vorbești într-un mod serios despre niște prostii sau aluzii, înseamnă că tocmai ai ratat un foarte bun moment să taci din gură.
7. Fizic vorbind, mă dau bătut.
Și mie îmi plac eclerurile și omletele, dar nu mă dau bătut. Șă știți că cercetătorii englezi, și nu doar ei, au descoperit că o mare parte a caloriilor se consumă și atunci când aveți activitate intelectuală, așa că nu trebuie să și alergați, trebuie doar să gândiți.
8. Soţia turnătoare.
Despre doamne numai de bine. Doar că și aici e ceva nițeluș ciudat; domnul Pleșu alege să prezinte dosarul CNSAS, în loc să prezinte varianta sa a realității acelor vremuri. Voi rămâne, totuși, cu concluzia: numitei Catrinel Pleşu nu i se poate imputa nici o urmă de activitate informativă.
…
”Decât” 2 observații personale mai voiesc a face:
1. Titlul e prost, nu a fost doar o dată, ceea ce mă face să cred că nu va fi nici pentru totdeauna.
2. Domnule Pleșu, când te bagi în troacă, te mănâncă porcii. 😦
…
”Nu ne mai definim prin ceea ce suntem, ci prin ceea ce respingem.” Andrei Pleșu
Filed under: Diverse, Gânduri, Politice | Tagged: adevarul.ro, adevărul, Andrei Pleșu, Antena3, antena3.ro, CNSAS, comunist, cristian tudor popescu, ecler, Filmar, linșaj, Mihai Gâdea, ministru, Mircea Badea, mircea dinescu, Nicolae Ceaușescu, omletă, Piața Universtității, plagiat, porci, securitate, sergiu motreanu, troacă, turnător | 1 Comment »
Ești ceea ce gândești că ești ... 