Scorpions

Data: 10 noiembrie 2007.
Locaţia: Sibiu.
Ora: 20:55.
Formaţia: Scorpions.

Nu contează destinaţia finală sau de ce mă aflam la Sibiu în acea zi, în acea seară. Contează cu
cine, iar compania a fost placută.

Nu vă voi povesti câte grade cu minus au fost, nici câte zeci de mii de oameni cu plus au asistat
la spectacol.
Informaţiile astea le puteţi afla de la reporterii care nu au fost acolo, dar care au aflat „de
pe surse” inclusiv diferenţa de presiune dintre extemităţile unei pietre cubice aflate in Piaţa
Mare a Sibiului. Şi credeţi-mă, sunt multe extremităţi.

Nu am numărat toate duzinele de semafoare de pe marginea drumului, nici la dus, nici la întors.
De trecut, am trecut … pe roşu şi pe verde în egală măsură.
Fratele amicei mele lucrează la Poliţia Rutieră Braşov. Iar tatăl prietenei fratelui amicei mele
e mare cadru la Poliţia Rutieră Sibiu. Aveam pile, deci nu aveam probleme.

Aţi înţeles, va să zică. Totul se bazează pe surse şi pe pile. Din acest motiv, profilul
electro+mecanic e cel mai căutat. Nu ştiţi unde să-l gasiţi ? Contra unor electroni şpanaţi
mărunt vă vând eu pontul.

„Ceea ce vreau eu să vă spun”, este o formulă de început uzitată frecvent de veşnicul diriginte
absent al clasei. Totuşi, ceva îmi spune că va fi prezent la National Television în ziua
premergătoare alegerilor. Mii de scuze, în ziua premergătoare referendumului. Cu toţii cunoaştem
şi aprobăm rolul de arbitru echidistant faţă de partidele politice al dirigintelui.

Diferenţa dintre noi 2: el doar încearcă să ne spună, eu voi reuşi.
Hi, hi, hi … îmi permit să-l persiflez pe diriginte. Acum 18 ani mi-ar fi luat şnurul şi
cravata.

Am deviat amarnic.
În acea seară, care va rămâne de referinţă pentru mulţi fani ai trupei Scorpions, am perceput
vântul schimbării. Bătuse şi în trecut, dar nu îi ghicisem niciodată direcţia.

Singurii protejaţi de acest vânt erau, paradoxal sau nu, doar cei de pe scenă, scorpionii. Cei
care şi-au jucat cărţile din mână cât de bine au putut. Cei care au făcut mai mult de atât. Şi-au
pus o întrebare. Ce ştiu să fac bine ? Ce ştiu să fac mai bine ? Ce ştiu să fac cel mai bine ? Ce
ştiu să fac cel mai bine pentru a face lumea bună, mai bună, cea mai bună ?

Ei au căutat întrebarea, noi trebuie să găsim răspunsul.

Jumătate din viaţa noastră e un joc, cealaltă e un destin.

Unii dintre noi avem numai aşi în mână, alţii îi au ascunşi în mânecă. Cu damele de curvă blondă
sau brunetă te poţi amăgi 2-3 luni, cu 2-ul de inimă neagră poţi rătăci vreo 2-3 ani. Cu cel de
inimă roşie poţi să te şi sinucizi. Din cauza unui popă de cruce poţi acuza de vrăjitorie 10
negrii mititei care au transformat 2 optari de cupă într-o semilună. Pentru un 6 şi un 9,
renunţăm la toţi valeţii, chiar dacă îi ştim din copilărie. Toate cărţile sunt la fel de
alunecoase.

Aici să fie diferenţa ? În cărţile pe care le avem în mână ? Nicidecum.
Realist şi logic vorbind, diferenţa poate consta doar în modul în care ne jucăm cărţile.
Veţi spune că e aproape imposibil pentru o mână slabă să bată o mână puternică. Când toţi joacă
la cacialma, când totul e doar o cacealma, totul e posibil. Totul e atât de lipsit de sens,
pentru că nu depinde de jucător. Jucătorul nu alege nici măcar o carte. Nici cărţile pe el. Jocul
se desfăşoară între cărţi, nu între jucători.

Dacă ne dăm seama de această evidenţă, punem cărţile pe masă cu numerele în jos, ne ridicăm şi
plecăm. În spatele nostru, ceilalţi jucători se vor agita să vadă numerele. Ne întoarcem să le
urăm succes. Cărţile noastre erau cele câştigătoare.

Intru cu sfiiciune în a 2-a jumătate. Cu curaj, cu detaşare, cu înţelepciune, cu răbdare, cu
voinţă, cu putere. Intru cu un scop.
Iar în momentul în care am aflat scopul, nimic nu poate fi mai frumos în viaţa asta decât
împlinirea acestuia. Scopul ne oferă echilibru, eficienţă, timp, iubire, viaţă, spirit.
Este ceea ce ne face desăvârşiţi.

It all started with four scorpions. Hurricane, the wind of change … has come. Humanity, still loving you.
Send me an-other angel.

Lumea e plină de jucători mari şi de destine mici.