Heil Hitler

Nu știu dacă am luat această decizie în urma călătoriei mele prin Germania și Polonia, dar cert este că prin septembrie am cumpărat o carte. De la un nene. Litere gotice. Poezii cu rime clasice. Poze cu stadioane, viaducte, muzee. Nume de orașe nemțești. Dar ce mi-a atras atenția a fost cuvântul ”Bukarest” de pe prima pagină. Și anul 1939 ca dată a tipăririi cărții.

Hirt^s Deutsches Lesebuch oder Bucherei der Deutschen Oberschule fur Jungen – Bukarest se numește cartea, Ferdinand Hirt se numește autorul, Breslau (Wrocław) se numește orașul și Adolf Hitler se numește misteriosul personaj despre care (nu) li se vorbește tinerelor speranțe în carte. Propagandă nazistă ?

Am rugat o domnișoară mult mai fluentă ca mine în limba lui Kant să se uite puțin peste carte și să îmi spună despre ce e vorba mai în profunzime. După o lună ne vedem în fața Colegiului Național ”Unirea” și îmi înapoiază cartea.

Eu: ”Deci ?”

Ea: ”Poezii cu rime clasice. Poze cu stadioane, viaducte, muzee. Nume de orașe nemțești.  Dar e scrisă cu litere gotice și nu prea am înțeles. Plus că am fost foarte ocupată și nu am avut timp.”

Mi-a venit în minte o replică a ”elefantului” Toma Caragiu spusă lui Mateiaș – Mircea Diaconu în Fabula ”N-am găsit altă rimă”. Dar cum nu stăteam de vorbă cu un maestru, am lăsat replica la locul ei.

În ultimele 3 săptămâni am urmărit mai multe filme și interviuri în franceză, m-am uitat chiar la unul vorbit în germană, am ascultat și tradus un cântec în limba rusă, iar ieri am scris un articol – da capo al fine – în limba lui Shakespeare.

Așa că, făcând o legătură mentală și cu un articol din Der Spiegel peste care am dat întâmplător acum câțiva ani, voi încerca să încropesc și astăzi un mic exercițiu de gândire aplicată care, în mod aproape inevitabil, va avea ca rezultat un articol. Un articol care începe să se construiască … acum.

…

Dintre mărețele construcții care ar fi trebuit să demonstreze supremația nazistă, voi aminti … acum … doar der Größ Stadion. După cum îi spune și numele, acesta se dorea a fi cel mai mare stadion din lume. Proiectul prevedea nu mai puțin de 400.000 de locuri. Iar ca să vă faceți o idee despre magnitudinea construcției vă reamintesc că în prezent cel mai mare stadion din Europa este Camp Nou, locul de joc și de joacă al fotbaliștilor de la FC Barcelona, cu 99.787 de locuri, iar cel mai mare stadion din lume este Rungnado May Day din Phenian (Pyongyang), capitala Coreei de Nord (construit tot la ordinul unui regim dictatorial), care are o capacitate de 150.000 de locuri.

Lucrările la gigantul proiect au început la 9 septembrie 1937, când Hitler a vizitat personal șantierul pentru a pune chiar el piatra de temelie. Arena din apropiere de Nürnberg era proiectată să aibă 800 de metri lungime, 450 de metri lățime, iar fațada urma sa fie înaltă de 90 de metri. Spectatorii urmau să fie transportați cu cele aproape 100 de lifturi de mare capacitate la nivelurile superioare ale stadionului.

Înainte de începerea construcției, inginerii germani au testat atent fiecare aspect, un rol important avându-l acustica viitoarei arene. Acest test s-a facut în stil mare, construindu-se chiar o machetă la scara 1:1, ridicată la 40 de kilometri de Nürnberg. Cel puțin așa scria der Spiegel [dar nu mai găsesc link-ul la articol, așa că va trebui să mă credeți (sau nu) pe cuvânt]. Vă dau, totuși, un link la ediția electronică a ziarului, poate îl găsiți voi prin arhiva lor on-line.

Stadionul ar fi trebuit să fie gata în anul 1945, însă războiul le-a zădărnicit planul arienilor. Tot ce a mai ramas din proiectul lui Hitler este un loc și un lac numit Silbersee, format prin acumularea apei în fundația uriașă a construcției niciodată terminată.

Intențiile megalomane ale lui Hitler apar în memoriile scrise de arhitectul favorit al Führer-ului, Berthold Konrad Hermann Albert Speer (link). Speer a ocupat și rangul de Ministru al Armamentului și Producției de Război.

Acesta scrie în memoriile sale că l-a sfătuit pe Hitler să nu construiască un stadion atât de mare, deoarece nu respecta criteriile olimpice.

„Este complet irelevant. Olimpiada din 1940 va avea loc la Tokyo, dar dupa aceea va fi organizată pentru eternitate doar în Germania și doar pe acest stadion, iar noi suntem cei care vom hotărî care sunt dimensiunile acceptate”, ar fi fost replica Führer-ului. Urmată de un ”Heil” scurt.

O altă problemă ridicată de Speer a fost cea a costurilor, însă Hitler a avut replică și pentru aceasta.

„Costă mai puțin decât două cuirasate din clasa Bismarck. Știm amândoi cât de repede se poate pierde un cuirasat. Și chiar dacă supraviețuiește, în 10 ani ajunge tot la fiare vechi. Dar această clădire va rămâne în picioare pentru secolele ce vor veni”, i-ar fi spus Hitler.

”Arta de a citi și de a studia constă în următoarele: a conserva esențialul și a uita amănuntele.” sagt der Führer.

Cu gândirea asta, nici nu mă mir că a pierdut războiul la nivelul armelor.

Pentru că la nivelul ideilor lucrurile stau cu totul altfel.

Heil.

Adèle vs. Thor

 

Deși este complet nedrept din partea mea, uneori uit că articolele de pe acest blog sunt citite și de domnișoare. Mai mult decât atât, oricât de incredibil ar părea, ele sunt cel mai fidel public al meu. Și oricât de mult aș încerca să mă amăgesc cu o cauză exclusiv artistică, ceva îmi spune că slăbiciunea și pasiunea lor nu este doar cititul. 😀

Ceea ce nu înțeleg aproape deloc, însă, este de ce duduile simt nevoia să se bucure așa de tare pentru mine, crezând că m-am îndrăgostit, am pe cineva, sunt într-o relație și alte expresii de o platitudine și o prozaicitate sonoră, concluzie trasă de ele în urma articolului mai ”dulceag” pe care l-am scris ieri.

Ceea ce nu vreau să înțeleg absolut deloc este de ce aceleași dudui simt nevoia să îmi și spună și să îmi reamintească asta, cum că mi-au sorocit mereu această zi, că au avut dreptate și o putere de anticipație nostradamică și că eu am ajuns să sfârșesc (într-un târziu) în brațele unei singure femei. Iar ca infatuarea lor să fie supremă, duduile țin morțiș ca eu să recunosc ceea ce ele au spus încă de la început: că asta se va întâmpla. Vai, dar ce drăguț, inteligent și imprevizibil, nu ? NU, e de-a dreptul banal și cretin. E ca și cum i-aș spune eu unui copil că peste un timp va crește mare.

Chiar nu îmi propun să fiu răutăcios, dar dacă voi considerați că idealul fiecărei ființe este să ajungă la stadiul la care sunteți voi, adică ”într-o relație” sau ”cu cineva”, drept urmare vă bucurați, o felicitați și vă doriți să ajungă în aceeași situație … ei bine, și eu aș putea considera exact la fel, că starea mea actuală este aspirațională, drept urmare îmi doresc și vă urez cu cea mai mare sinceritate și bunătate în suflet să nu mai fiți ”într-o relație” sau ”cu cineva”, adică să vă despărțiți de iubiții voștri dragi. NU, nu a fost deloc o jignire, a fost doar un raționament logic, plecat, însă, de la premisa voastră, una extrem de limitată și greșită.

Pentru că vedeți voi, încă un lucru pe care l-am învățat de la Adèle, fără voia ei, ce-i drept, este că nu putem avea acces deplin la un obiect, un subiect, un sentiment sau orice alt concept, ci doar la modul în care îl putem percepe (Despre iluzia percepției). Dar deja ar pe ogoare filosofice cu nenea Kant pe post de tractorist și nu vreau să îmi pierd și puținii cititori pe care îi mai am. 🙂

Nu mai departe de seara trecută, prietenul și copilotul meu, Andrei, a insistat să-i dau dreptate într-o dispută pe care o aveam pe tema rutei optime spre Cityplex-ul din Brașov, pornind de la sensul giratoriu dintre Griviței și Aurel Vlaicu. I-am oferit plăcerea asta, dar avantajul de a fi șofer mi-a permis să merg pe drumul ales de mine. 😉

Filmul Thor 2, căci la el ne grăbeam să ajungem, mi s-a părut cel mult mediocru și nu intenționez să-l comentez în nici un fel. Dar ceea ce mi s-a părut cu adevărat inexplicabil a fost numărul imens de spectatori care a asistat la el. Erau persoane claie peste grămadă, tipi pe care i-am ridicat de pe locurile noastre, mulți care stăteau și pe jos. De menționat că acum 5 zile, tot la filmul sus numit, am sunat să rezervăm bilete cu vreo 3 ore înainte și nu mai erau locuri. După cum ziceam, inexplicabil.

Asta în condițiile în care eu m-am uitat la Faust și la Adèle … SINGUR. Atât de singur. :)) De pățania de la Faust vă povestii deja. La Adèle fu exact aceeași poveste. Tipa de la casa de bilete deja mă privea cu oarecare compasiune. Îmi spuse că are o rezervare pentru 4 persoane, dar cum acestea nu veniră până la 15:15, am mai plătit un bilet și am intrat all in. Și chiar intrasem în atmosfera filmului, iar Adèle începuse să mă cucerească.

După vreo 30-40 de minute, însă, chiar în timpul primei scene de sex lesbian, intrară și gagicile, căci erau 4 domnișoare. Se așează cu 2 rânduri în fața mea, eu stând pe ultimul. De la stânga la dreapta, prima se uita la film, a 2-a stătea cu capul pe umărul ei, în timp ce celelalte două se sărutau de zor. Mă rog, am ajuns la un nivel de toleranță și de deschidere de care nu mă credeam capabil acum 10 ani, iar asta m-a ajutat să văd filmul fără să fiu prea tensionat, cu toate că percepeam atmosfera ușor sufocantă din anumite momente, atât de pe ecran, cât și din sală.

Dacă mă întrebați pe mine, eu zic că Adèle va lua și un Oscar. Dar oricum, cu Oscar sau fără, filmul este de nota 8 pe IMDB. În timp ce Thor 2 are 7,7. Se pare că efectele speciale dau bine la publicul care votează, ceea ce nu e nici bine, dar nici rău. Doar este.

Lucrurile se schimbă radical atunci când vorbim de bugete, Adèle se vinde mult mai ieftin, bugetul filmului fiind de 4 milioane de euro, iar veniturile din box office de aproape 5,5 milioane de dolari. Filmul a fost lansat la Cannes în 23 mai, anul acesta, și în toată lumea după 9 octombrie.

Thor e un tip cu principii, iar pentru el onoarea costă nu mai puțin de 170 de milioane de dolari. Asta după ce Loki îi promite venituri cel puțin duble din box office, de vreo 350 de milioane de dolari, până în acest moment. Iar filmul s-a lansat de numai o săptămână în State și de 3 în Anglia.

…

Dacă magia Adèlei va mai avea efect și mâine asupra mea, vă voi povesti cum se poate antrena o atitudine așa de spontană, simplă și nonșalantă, un comportament atât de firesc și o lipsă aproape totală de premeditare și ipocrizie.

Pentru că în ziua de azi nici măcar naturalețea nu mai vine în mod natural.

…

Dar până atunci, uitați-vă la un interviu adorabil cu ea și cu Léa.