Mereu mai sus, mereu mai învingători. =)))

Meseria de colindător te poate duce în locuri unde un om cu o percepție nealterată a realității nu și-ar dori să ajungă. Te poate pune în ipostaze nedorite, delicate sau încordate, pe care aproape orice om ce nu posedă tulburări psihice majore încearcă să le evite.

Azi, de exemplu, am învățat care e diferența dintre neurologie și psihiatrie într-un mod care sper să nu-mi fi afectat prea tare sistemul nervos central sau periferic.

După experiența spiritualo-traumatizantă avută, coborând înfrigurat și însetat (de adevăr, dreptate și absolut :D) Dealul Cetățuii, mă gândeam că e destul de nefericită asocierea numelui străzii (Mihai Eminescu) cu Spitalul de Psihiatrie și Neurologie Brașov. Mai ales că în folclorul brașovean și național există asocierea evidentă între poet, cei internați acolo și cauzele comune care îi determină să are cu mințile lor pe câmpii aleutiene. Evident sau nu, Aleutienele nu sunt decât niște insule din sud-vestul Alaskăi, câmpiile rămânând nearate.

După alte câteva conexiuni la nivelul nervilor spinali și cranieni, ajutat de canalul spinal și mușchii scheletici, începusem să mă gândesc că în multe spitale din România bătălia se pierde mai întâi la nivel psihic și după aceea la cel neuronal-fizic. Dar chiar atunci, niște domnișoare (cine altcineva ?) mi-au oferit niște răspunsuri de o profunzime rară, care te scapă de orice revoltă existențială.

Nu voi desconspira ”renumita” instituție de învățământ unde domnișoarele își desfășoară activitatea ”intelectuală”, dar vă voi arăta cum doresc acestea ”să demonstreze lumii valoarea lor”.

Pozele neprihănitelor domnișoare sunt afișate într-un loc cât se poate de public, pe un avizier din apropierea centrului Brașovului. Alături de programele și platformele aferente, la care am râs ca boul la salata de boeuf după ce le-am citit.

Pozele viitorilor noștri politicieni sunt afișate în același loc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ce mai așteptați ? Votați-le.

Doctorii de la Spitalul de Psihiatrie și Neurologie Brașov de-abia așteaptă să vă diagnosticheze și să vă trateze, nu neapărat în ordinea asta. :))

Adèle vs. Thor

 

Deși este complet nedrept din partea mea, uneori uit că articolele de pe acest blog sunt citite și de domnișoare. Mai mult decât atât, oricât de incredibil ar părea, ele sunt cel mai fidel public al meu. Și oricât de mult aș încerca să mă amăgesc cu o cauză exclusiv artistică, ceva îmi spune că slăbiciunea și pasiunea lor nu este doar cititul. 😀

Ceea ce nu înțeleg aproape deloc, însă, este de ce duduile simt nevoia să se bucure așa de tare pentru mine, crezând că m-am îndrăgostit, am pe cineva, sunt într-o relație și alte expresii de o platitudine și o prozaicitate sonoră, concluzie trasă de ele în urma articolului mai ”dulceag” pe care l-am scris ieri.

Ceea ce nu vreau să înțeleg absolut deloc este de ce aceleași dudui simt nevoia să îmi și spună și să îmi reamintească asta, cum că mi-au sorocit mereu această zi, că au avut dreptate și o putere de anticipație nostradamică și că eu am ajuns să sfârșesc (într-un târziu) în brațele unei singure femei. Iar ca infatuarea lor să fie supremă, duduile țin morțiș ca eu să recunosc ceea ce ele au spus încă de la început: că asta se va întâmpla. Vai, dar ce drăguț, inteligent și imprevizibil, nu ? NU, e de-a dreptul banal și cretin. E ca și cum i-aș spune eu unui copil că peste un timp va crește mare.

Chiar nu îmi propun să fiu răutăcios, dar dacă voi considerați că idealul fiecărei ființe este să ajungă la stadiul la care sunteți voi, adică ”într-o relație” sau ”cu cineva”, drept urmare vă bucurați, o felicitați și vă doriți să ajungă în aceeași situație … ei bine, și eu aș putea considera exact la fel, că starea mea actuală este aspirațională, drept urmare îmi doresc și vă urez cu cea mai mare sinceritate și bunătate în suflet să nu mai fiți ”într-o relație” sau ”cu cineva”, adică să vă despărțiți de iubiții voștri dragi. NU, nu a fost deloc o jignire, a fost doar un raționament logic, plecat, însă, de la premisa voastră, una extrem de limitată și greșită.

Pentru că vedeți voi, încă un lucru pe care l-am învățat de la Adèle, fără voia ei, ce-i drept, este că nu putem avea acces deplin la un obiect, un subiect, un sentiment sau orice alt concept, ci doar la modul în care îl putem percepe (Despre iluzia percepției). Dar deja ar pe ogoare filosofice cu nenea Kant pe post de tractorist și nu vreau să îmi pierd și puținii cititori pe care îi mai am. 🙂

Nu mai departe de seara trecută, prietenul și copilotul meu, Andrei, a insistat să-i dau dreptate într-o dispută pe care o aveam pe tema rutei optime spre Cityplex-ul din Brașov, pornind de la sensul giratoriu dintre Griviței și Aurel Vlaicu. I-am oferit plăcerea asta, dar avantajul de a fi șofer mi-a permis să merg pe drumul ales de mine. 😉

Filmul Thor 2, căci la el ne grăbeam să ajungem, mi s-a părut cel mult mediocru și nu intenționez să-l comentez în nici un fel. Dar ceea ce mi s-a părut cu adevărat inexplicabil a fost numărul imens de spectatori care a asistat la el. Erau persoane claie peste grămadă, tipi pe care i-am ridicat de pe locurile noastre, mulți care stăteau și pe jos. De menționat că acum 5 zile, tot la filmul sus numit, am sunat să rezervăm bilete cu vreo 3 ore înainte și nu mai erau locuri. După cum ziceam, inexplicabil.

Asta în condițiile în care eu m-am uitat la Faust și la Adèle … SINGUR. Atât de singur. :)) De pățania de la Faust vă povestii deja. La Adèle fu exact aceeași poveste. Tipa de la casa de bilete deja mă privea cu oarecare compasiune. Îmi spuse că are o rezervare pentru 4 persoane, dar cum acestea nu veniră până la 15:15, am mai plătit un bilet și am intrat all in. Și chiar intrasem în atmosfera filmului, iar Adèle începuse să mă cucerească.

După vreo 30-40 de minute, însă, chiar în timpul primei scene de sex lesbian, intrară și gagicile, căci erau 4 domnișoare. Se așează cu 2 rânduri în fața mea, eu stând pe ultimul. De la stânga la dreapta, prima se uita la film, a 2-a stătea cu capul pe umărul ei, în timp ce celelalte două se sărutau de zor. Mă rog, am ajuns la un nivel de toleranță și de deschidere de care nu mă credeam capabil acum 10 ani, iar asta m-a ajutat să văd filmul fără să fiu prea tensionat, cu toate că percepeam atmosfera ușor sufocantă din anumite momente, atât de pe ecran, cât și din sală.

Dacă mă întrebați pe mine, eu zic că Adèle va lua și un Oscar. Dar oricum, cu Oscar sau fără, filmul este de nota 8 pe IMDB. În timp ce Thor 2 are 7,7. Se pare că efectele speciale dau bine la publicul care votează, ceea ce nu e nici bine, dar nici rău. Doar este.

Lucrurile se schimbă radical atunci când vorbim de bugete, Adèle se vinde mult mai ieftin, bugetul filmului fiind de 4 milioane de euro, iar veniturile din box office de aproape 5,5 milioane de dolari. Filmul a fost lansat la Cannes în 23 mai, anul acesta, și în toată lumea după 9 octombrie.

Thor e un tip cu principii, iar pentru el onoarea costă nu mai puțin de 170 de milioane de dolari. Asta după ce Loki îi promite venituri cel puțin duble din box office, de vreo 350 de milioane de dolari, până în acest moment. Iar filmul s-a lansat de numai o săptămână în State și de 3 în Anglia.

…

Dacă magia Adèlei va mai avea efect și mâine asupra mea, vă voi povesti cum se poate antrena o atitudine așa de spontană, simplă și nonșalantă, un comportament atât de firesc și o lipsă aproape totală de premeditare și ipocrizie.

Pentru că în ziua de azi nici măcar naturalețea nu mai vine în mod natural.

…

Dar până atunci, uitați-vă la un interviu adorabil cu ea și cu Léa.