Aventuri extreme la Roșia Montană

Azi, de la ora 18, a avut loc la Biblioteca Județeană ”George Barițiu” din Brașov o discuție despre Revoluție cu … Petre Roman. Ieri și alaltăieri, tinerii mei colegi liberali m-au sunat și m-au invitat la eveniment, asigurându-mă că voi asista la niște dezvăluiri incredibile, de o grozavă importanță pentru istorie, urbe, țară și galaxie.

Evident, au insistat mai mult asupra petrecerii de după, dar chiar și așa, părea promițătoare întâlnirea cu Petrică; nu mai fusesem de mult dat afară dintr-o sală, iar să fiu dat afară din bibliotecă a fost visul meu de o viață. Măcar așa îmi confecționam și o scuză bunicică pentru faptul că nu l-am aprofundat cum se cuvine pe Shakespeare.

Pare greu de crezut, dar după ce a fost neobosita mână dreaptă a ”capitalistului” Ion Ilici Iliescu din postura de prim-ministru – că doar de aia am făcut revoluție, să îl schimbăm pe comunistul numărul 1 (Ceaușescu) cu comunistul numărul 2 (Iliescu) -, după ce a înființat PD-ul (pe care i l-a subtilizat fără subtilitate comunistul numărul 3, Traian Băsescu), după ce s-a vopsit în toate culorile electorale posibile … s-a aciuat și în circumscripția electorală peste care tronează marele filosof Aristotel (Căncescu). De toate aceste realizări dar și de alte mișmașuri a fost capabil cel care se află astăzi în fruntea prezidiului: tovarășul Petreeeee Romaaaaan. Aplauze, vă rog.  În difuzoare îmi sună un refren cunoscut: Ceaușescu reales la al XIV-lea Congres.

Tot azi, la ora 18, în timp ce băteam covoarele, mă gândeam la o paralelă între Sindicatul Polonez Solidaritatea condus de Lech Wałęsa (viitor președinte al Poloniei), între dizidentul Václav Havel (viitor ultim președinte al Cehoslovaciei și prim președinte al Cehiei) și între ceea ce s-a întâmplat în România după Căderea Zidului Berlinului.

Nu am fost în stare, mi-a intrat tot praful revoluționar în ochi.

Așa că am ales să mă exilez în munți. 😉

…

Decât un videoclip aș vrea să vă arăt, cum ar zice agramații. 😀

My name is Nicky-sneaky-freaky-tricky. :))

Îmi recunosc public slăbiciunea de ieri, când am cedat tentației de a comenta subiectele politice de interes autostradal național. Mai ales că în 13 noiembrie am postulat chiar din titlu că legătura dintre politică și autostrăzi sunt curvele. Destul de inspirat și realist articolul.

Oare dacă zic că la curve nu trebuie să comentezi, trebuie doar să le-o tragi, se va prezuma că exprimarea acestei opinii s-a făcut în urma unor experiențe senzoriale proprii sau pe baza unei deducții logice ? :)) Dar mai bine tac, pentru că anything I say, can and will be used against me in a court of law. Totuși, în apărarea mea pot invoca faptul că mi-am argumentat punctul de vedere în speța de ieri într-un mod oarecum criptat. 🙂

Am mai expus un punct de vedere asemănător (cu cele din 13 noiembrie și de ieri) acum 3 zile, într-un comentariu la un link distribuit de Manuel Cheța.

”Din punct de vedere juridic e destul de simplu: Chevron-ul are voie să facă tot ce vrea mușchiul lui în perimetrele respective, pentru că a obținut de la statul român licența de explorare. Încă 2-3 ani va fi totul roz sub soare, pentru că în stadiul de explorare impactul asupra mediului este minim. Dar dacă se va constata că există gaze de șist la greu, atunci va începe distracția cu adevărat. Exact ca la Roșia Montană.

Pentru că strategia tuturor corporațiilor este aceeași. Mai întâi angajează niște case de avocatură solide, care să negocieze cu statul român. Probabil că Dan Șova va reprezenta și statul român, și Chevron-ul. Îl recomandă experiența acumulată în contractul cu Bechtel. După care se face o lege specială, în care se specifică clar că firma al cărei nume începe cu Che și se termină cu vron, va avea facilități, preemțiuni și alte beneficii stipulate într-un contract secret, dar în interesul românilor. Pentru asta, americanii vor ști să răsplătească pe cine se cuvine, adică pe politicienii mârșavi și corupți.

Finalul va fi previzibil și sunt 2 variante de lucru. Chevron-ul obține profitul scontat în urma acestei afaceri și toată lumea e fericită. Chevron-ul nu obține profitul scontat și atunci statul român reziliază contractul, pentru a le plăti despăgubiri masive, care vor fi redistribuite între cele 2 părți.

Varianta utopică ar fi următoarea: după ce se termină explorarea și se constată că sunt rezerve uriașe, statul român nu mai oferă și licența de explorare. Atunci Chevron-ul se supără și îi dă în gât pe toți cei care au luat bani de la ei pentru a face posibilă afacerea. Și printre ăia care au luat bani, s-ar putea să fie și ceva ”țărani”. Dacă nu cumva, aproape toți.”

Dacă vreți să aprofundați subiectul (chiar până în mantaua pământului), vă prezint și punctul de vedere al Institutului Academic Român. Glumesc, este al lui Dorin. 😀

…

Din motive extrem de personale, începe să îmi placă din ce în ce mai mult numele de Nicolae. Și tot studiind eu problema, ia uitați ce am găsit despre etimologia și semnificația lui:

Cuvânt compus, provine din alăturarea verbului grecesc nikao – a învinge – cu substantivul leos – popor. La grecii antici, Nicolae era folosit drept supranume pentru Zeus. Acest nume, asociat unui sfânt, este apreciat și întâlnit frecvent nu doar la romani, ci și la alte multe popoare, inclusiv cele creștine. De altfel, numele a rămas la fel de popular, înainte și după apariția creștinismului.

Foarte selectivă în ceea ce privește anturajul, persoana botezată cu acest nume își stabilește criterii de alegere foarte greu de înțeles pentru alții (uneori chiar și pentru el). În scopul de a se asocia cu oameni care îi pot oferi o motivație, inspirație sau confort fizic și psihic, poate include în cercul de cunoștințe considerate apropiate, persoane cunoscute în treacăt, după cum este dispus să renunțe la legături considerate ”sacre” de către familie și restul anturajului.

…

Iar acum mă întorc la preocupările mele uzuale: alergare, înot, ciclism (nu și în sezonul rece), fotbal, regie, scenariu, recenzie și vizionare de film, lectură, scris, muzică (fără versuri inteligibile), ceva tehnologii informatice (sună pompos, nu ?), șofat (de voie și de nevoie), meditație și … multă pierdere de timp.

Legătura dintre politică și autostrăzi ? Curvele.

Ieri seară ascultam o declarație deloc Șovaielnică a unui demnitar, cuvântare care se dorea a fi încurajatoare: în 2017 va fi gata Autostrada Zăpezii. Consider că, pentru cei care au peste 18 ani și peste 18 neuroni (deci au capacitate deplină de exercițiu), declarația este aproape o instigare criminală la adresa unui bolnav mintal netratat la timp, pe numele lui de actor politic: Dan Șova. Din păcate, în dreptul penal nu am găsit spețe cu acuzarea unui instigator la propria-i crimă, dar în cazul lui Dănuț speram ca legiuitorul sau jurisprudența să fi putut face o excepție.

De când a fost numit ministru al Marilor Proiecte (și Micilor Efecte), lobby-istul domn avocat, ca reprezentant legal al statului român, s-a remarcat ca fiind cel mai aprig susținător al intereselor celor de la Bechtel și Roșia Montană Gold Corporation. Mint, s-a mai remarcat cu ceva, cu devansarea continuă a termenelor terminării unei autostrăzi care nici măcar nu a fost începută. Anul trecut spunea că în 3 ani tăiem panglica la autostradă. În primăvara asta, 2016 era dat ca an sigur de inaugurare. Iar acum, se mai adaugă 1 an de bătut pasul pe loc, pe DN 1.

Pot să vă dau bugetele alocate în fiecare an pentru acest proiect, pentru că sunt informații publice. Doar că în fiecare an, banii ăștia au fost redirecționați în pu(pi)lă cu satelitul. Chiar și în cazurile extrem de rare și extrem de fericite, când banii aveau clar această destinație, licitația se făcea prost, abuziv, fraudulos, ilegal. Companiile care se considerau pe bună dreptate nedreptățite o contestau în instanță și statul se judeca încă 2-3 ani cu ele, fără ca firma câștigătoare să își poată începe activitatea.

După care urma o altă licitație.

După care se constata că erau prost făcute caietele de sarcini.

După care firma câștigătoare, un SRL de la scara H, își dădea seama că un tunel VPN diferă foarte mult de un tunel săpat în munte și că nu poți face mare lucru în acest domeniu doar cu un laptop și o conexiune la net.

După care cealaltă firmă agreată, aflată pe poziția a 5-a sau a 8-a, își dădea seama că a cerut prea puțin, și printr-un act adițional se mai adăugau niște zerouri.  Ca în bancul ăla cu două zerouri care merg prin deșert și la un moment dat văd un opt. La care unul zice: Ce imaginație perversă au unii pe căldura asta. 🙂

Observație: În România, aproape de fiecare dată, firma care câștigă o licitație este firma care își începe activitatea înainte, și nu după licitație. 😉

…

Dar nu, nu vreau să mai dezbat mizerii de genul ăsta. Acum aș vrea, de exemplu, să mă refer doar la cei 58 de kilometri, dintre Comarnic și Brașov.

Poate și pentru că de 6 ani port numărul 58 pe tricou, iar anul ăsta am fost din nou golgheterul echipei și am ajuns la 58 de goluri marcate pentru ”Caprice, o echipă de vis”. 😀

Poate și pentru că Brașovul este orașul în care mi-am petrecut cea mai mare parte a vieții, un oraș pe care l-aș dori (și este) european din multe puncte de vedere, dar care, la categoria autostradă (și aeroport) este undeva prin centrul Africii.

Poate și pentru că e mult mai benefic pentru individ și pentru societate să învețe din experiența unui proiect reușit , decât să constate cu frustrare și resemnare care sunt cauzele nerealizării lui.

…

Dar ce să vezi ? Surprize, surprize … Cei 58 de kilometri nu există.

Așa că pot vorbi în continuare, ca un frustrat și resemnat, despre cum au trecut mai bine de 10 ani de când politicienii noștri au vise umede cu zăpezi pe autostrăzi montane …

sau pot, ca un tolerant, sensibil și complex ce sunt, să vorbesc despre o curvă din Franța, care, în încercarea ei de a experimenta, descoperă că femeile o satisfac la un nivel la care nici un mascul feroce sau bărbat fatal nu prea reușesc.

Ceea ce voi și face.

Avem D(eoxyribo)N(ucleic)A(cid), ce PANA M(e)A …

1903 – Panama se desprinde de Columbia și își proclamă independența.

În aceeași zi, o navă care pleca din New York sau Philadelphia către San Francisco, trebuia să ocolească întregul continent sud-american, pe lângă Capul Horn și prin Strâmtoarea Drake. Călătoria dura mai bine de o lună, pentru a parcurge cei 22500 de kilometri.

Dar acest lucru avea să se schimbe, pentru că bravii panamezi au decis să își ia destinul în propriile mâini și să valorifice la preț de dumping fostele droguri columbiene. În mod cu totul și cu totul întâmplător, United States of America este prima țară care recunoaște noul stat astfel format. Și la fel de întâmplător, Banca din Panama se trezește cu 10 milioane de dolari americani în cont.

Vreți să vă povestesc și întâmplarea cu vasul de război Nashville, rătăcit în preajma coastelor columbiene chiar în post-ziua Declarației de Independență sau deja v-ați săturat de atâtea coincidențe ?

Printre alte prevederi, noul tratat semnat între Panama și Columbia ”is granting the United States exclusive and permanent possesion of the Panama Canal Zone”. Zona asta a Canalului va fi până în 1914, anul inaugurării, cam ca perimetrul de exploatare a aurului de la Roșia Montană, extrem de flexibilă și mai ales extrem de extensibilă.

La puțin timp după semnare, tratatul va fi condamnat chiar de panamezi, care au văzut multe dintre gesturile ulterioare ale americanilor ca o încălcare a suveranității naționale.

”Ce pana mea, aici e Panama sau America ?”, obișnuiau să se întrebe ei, mai în glumă, mai în serios.  😀

Canalul de 77 kilomteri s-a construit aproape în totalitate cu sclavi, scuze, cu muncitori panamezi, 27500 dintre ei murind pentru acest măreț ideal capitalist. Prin acest efort ingineresc de o imensă anvergură pentru acea vreme, distanța între New York și San Francisco s-a redus la 9500 de kilometri, iar vasele actuale parcurg această distanță chiar și în 6 zile.

Canalul, care a fost și rămâne un element esențial al navigației internaționale, a revenit sub control panamez în decembrie 1999, după proteste masive, subsidii generoase și negocieri care s-au întins de-a lungul mai multor decade.

Departe de a avea vreun delir oniric într-ale visului american, cred că fără acest canal, cei care ar fi murit în Țara de Foc, ruta alternativă, ar fi fost de cel puțin 10 ori mai mare, având în vedere că în fiecare an trec prin Panama mai mult de 14000 de nave.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1954 – Linus Pauling primește Premiul Nobel Pentru Chimie. Nu, nu este cel care dă numele sistemului de operare free and open source LINUX. Pe ăla îl cheamă Linus Torvalds. 😉

Vă povestesc de marele chimist cu ușoară melancolie, pentru că, Linus fiind membru de onoare al Republicii Socialiste România, i s-a tradus tratatul său de specialitate și în limba română, iar în clasa a VIII-a, când eu am intrat în biroul profesoarei de chimie care mă pregătea pentru olimpiadă, am văzut un tom uriaș pe a cărui copertă scria: Chimie generală. Autor: Linus Pauling. Nu am înțeles nimic din ce scria în interior, dar măcar am reținut coperta.

Nu știu pentru ce a luat și Premiul Nobel Pentru Pace 8 ani mai târziu, dar știu că s-a ocupat de lucrurile care nu se vedeau și care aveau o influență majoră în viața noastră. Aceste ”lucruri” poartă denumirea generică de biologie moleculară, având ca obiecte de studiu majore:

– rolul acizilor nucleici (ribo și dezoxiribo) în cadrul păstrării și transmiterii caracterelor ereditare și

– procesele de replicare și translație a materialului genetic.

…

Datele istorice și enumerarea asta de evenimente pe care sper să îmi fac timp să le expun pe tot parcursul acestei luni, se vor a fi un exercițiu de gândire aplicată, de realizare a unor conexiuni mai mult sau mai puțin vizibile, de conștientizare a faptului că există cauzalități, motivații și efecte neașteptate între întâmplări care au avut loc aparent independent unele de celelalte.

Iar pe viitor, dacă mă va ajuta și imaginația,  voi încerca să intuiesc și niscaiva evenimente viitoare.

…

Ce îmi imaginez că ar fi spus Linus Pauling atunci când s-a apucat să studieze la microscop misterele ascunse ale ADN-ului ?

 ”Chiar dacă nu vedem, măcar să încercăm să înțelegem, și chiar dacă nu înțelegem, măcar să încercăm să vedem .” S.M.